Dezvoltare și Reformă

Multe țări din întreaga lume sunt în curs de dezvoltare și stabilizare. Unul dintre proiectele noastre principale are ca scop identificarea și cuplarea nevoilor de tranziție și reformă ale acestor țări cu expertiza ONG-urilor, instituțiilor și companiilor din România. Facem acest lucru în cooperare cu alte organizații internaționale și state membre EU/NATO.Alte părți componente ale programului sunt: medierea internațională, soluționarea pașnică a conflictelor și rolul femeilor în domeniul securității internaționale.

Oferim un program de mentorat conceput pentru a ajuta managerii, liderii instituțiilor publice și companiile private să câștige experineță în management-ul schimbării și reformei. Ajutorul nostru vine în întâmpinarea dezvoltării profesionale și personale.

Programul Dezvoltare și Reformă este conceput să completeze formarea tehnică și de twinning cu management-ul sistemului de schimbare socială. Acesta implică identificarea unor idei și acțiuni care pot susține obiectivul nostru. Prin urmare, între ianuarie 2012 și august 2013, am organizat stagii comune cu Foreign Policy Romania și Women in International Security pentru zeci de studenți ai domeniilor: reconstrucție post-conflict și tranziție democratică; tendințe globale; direcțiile strategice de politică externă pentru România etc.

Conferința Forum 2000 Media și Democrația s-a concentrat pe relația dintre mass-media și societate în țările democratice, dar și asupra impactului pe care îl are asupra non-democrațiilor. Global Focus a participat moderarea conferinței cât și la organizarea participării jurnaliștilor ce alcătuiau delegația României. Conferința a fost deschisă publicului și a abordat rolul mass-media în economia ecologică, activism, etică, drepturile omului, societate civilă, sărăcie etc.

Programul își propune să împărtășească din experința acumulată în procesul de dezvoltare a României. Drept urmare, participarea Global Focus în Think Romania Network a avut menirea de a identifica realizările și lecțiile învățate prin construirea statului de drept în România.

De asemenea, programul Dezvoltare și Reformă conectează și motivează indivizii să adopte un comportament activ în societate. Prin participarea la dezbaterea Societatea Civilă și Solidaritatea pe timp de Criză am evidențiat trei actori principali care pot structura vocea poporului: clasa politică, societatea civilă și mass-media. În momentul în care cetățenii se simt slab reprezentați obiectivul este de a restabili clasa politică la starea sa normală de funcționare prin organizarea cererilor publicului astfel încă să poată fi transportate la nivel guvernamental și transformate în politică.