Parteneriat European

Programul Parteneriat European se referă la împărtășirea experienței Romaniei și a cunoștințelor sale legate de reformele EU/NATO cu alte state partenere UE și NATO dar și cu cele aspirante la statutul de membru. Prin intermediul acestui program dorim să consolidăm cooperarea internațională îndreptată către dezvoltare și stabilitate, drepturile minorităților, reconcilierea etnică, reforma sectorului de securitate, reforma sistemului judiciar, protecția copilului etc.

Cu scopul de a ne realiza obiectivele propuse în cadrul programului ne-am direcționat atenția asupra proiectelor de tipul Kosovo Calling  – o conferință internațională ce abordează viitoarele relații Kosovo – UE în ideea de a înțelege cum pot statele ce nu îi recunosc statalitatea să sprijine calea europeană. Împreună cu Bosnia și Herțegovina, Cipru , Grecia , Slovacia , Spania și Serbia ne-am explorat pozițiile față de Kosovo și am evidențiat modalități de implicare pozitivă.

Noua relație dintre România și Kosovo se bazează pe posibilitățile de cooperare academică și oportunități de afaceri. Mai departe, România a găzduit vizita unei delegații de parlamentari, jurnaliști și artiști din Kosovo, iar echipa noastră a organizat o dezbatere publică pe tema unui viitor european pentru Balcani pentru a încuraja construirea unor punți academice între noi în pofida nerecunoașterii statalității. În plus, pentru a promova cooperarea economică și oportunitățile de afaceri  – într-o națiune în curs de definire în contextul reconstrucției post-conflict – am organizat vizita a delegației oamenilor de afaceri români în Kosovo. Proiectul Conectarea cu Europa a adus o contribuție majoră în înțelegerea realităților sociale și politice  dar și a oportunităților în sectorul antreprenorial dintre români și kosovari despre care se cunoșteau foarte puține.

Un alt proiect important relevant pentru programul nostru este Forumul Securtății Globale – GLOBSEC 2013. A 8-a ediție a conferinței internaționale a avut 500 de invitați cheie veniți din ambele părți ale Atlanticului. Global Focus a fost singurul think-tank românesc implicat în organizare și împreună cu Institutul de Politică Central Europeană (CEPI) am organizat un eveniment de tip masă-rotundă în Bratislava: prima reuniune internațională la cel mai înalt nivel între Serbia și Kosovo după mai mult de un deceniu în care nu a existat dialog. Mai mult decât atât, în aceeași zi, Serbia și Kosovo semnau, la Bruxelles, acordul istoric de normalizare a relaţiilor între cele două state. Sub impactul crizei economice și a coagulării nucleului european în jurul Germaniei, noile state membre ale UE au încercat să vorbească cu o singură voce în scopul de a-și promova interesele și de a-și crește puterea de negociere. Serbia a înțeles că viitorul său european este inexistent dacă problema Kosovo nu se rezolvă. România are deci datoria de a-și asuma rolul său natural și contructiv ca actor regional.